Google Instant, functia de cautare responsabila de afisarea in timp real a rezultatelor pe masura ce introducem termenii de cautare, este disponibila incepand de saptamana aceasta in 18 noi tari printre care si Romania.
Serviciul disponibil in versiune adaptata pentru limba romana este conceput pentru a permite gasirea mai rapida de informatii relevante, afisand rezultate inca dinainte ca utilizatorul sa termine de introdus toti termenii de cautare. In acest mod putem examina rezultatele cautarii pe masura ce tastam, fara sa mai apasam butonul cautare, adaptand termenii de introdusi pentru a obtine rezultate mai apropiate de ceea ce dorim.
Conform estimarilor Google, tehnologia Google Instant poate micsora timpii necesari unei cautari cu 2 - 5 secunde. Desi serviciul Google Instant poate creste usor volumul de trafic vehiculat prin conexiunea la internet, impactul este unul redus iar in cazul conexiunilor lente acest serviciu este dezactivat automat.
Dorind sa isi asigure un avantaj cat mai clar in fata altor motoare de cautare, Google a patentat deja tehnologia din spatele Google Instant. Astfel, competitorii vor trebui sa gaseasca o alta cale de afisare instantanee a rezultatelor in propriile motoare de cautare, sau sa plateasca licenta pentru aceasta tehnologie catre Google.
|